Noaptea Cercetătorilor Europeni la Universitatea din București
- Când
- Ora
- Unde
- Șoseaua PanduriVezi pe hartă
Universitatea din București organizează pentru prima dată, vineri, 25 septembrie 2026, Noaptea Cercetătorilor Europeni, eveniment dedicat promovării științei și cercetării în rândul tinerilor și al publicului larg. Are loc între orele 16:00 și 21:00 în campusul universității (Șoseaua Panduri nr. 90-92), cu acces gratuit. Ediția este organizată la inițiativa SciResCareer – Centrul de Orientare și Consiliere în Cariera de Cercetător, Regiunea București-Ilfov, și reunește Centrul de Cercetare în Ecologie Sistemică și Sustenabilitate, Centrul de Cercetare în Etică Aplicată al Facultății de Filosofie, precum și Facultățile de Biologie, Chimie, Fizică (cu Asociația Studenților Fizicieni), Geografie, Geologie și Studii Interdisciplinare, într-un program de experimente, demonstrații, activități practice și dialog cu specialiștii.





