Între 13 și 15 noiembrie, curtea Muzeului Național al Țăranului Român din București (strada Monetăriei nr. 3) găzduiește Festivalul Plăcintelor, dedicat plăcintei. Intrarea este liberă. Evenimentul propune o călătorie culinară prin trei regiuni: Moldova, cu poale-n brâu cu brânză dulce și stafide; Dobrogea, cu șuberek și plăcinte cu foi fine umplute cu carne sau brânză sărată; și Muntenia, cu plăcinte cu dovleac și scorțișoară, mere rase și nuci, alături de must proaspăt.
Programul include demonstrații de gătit în direct, cu bucătari și patiseri care prepară plăcinte și mâncăruri calde la fața locului. Duminică, 15 noiembrie, începe postul Crăciunului, așa că weekendul este dedicat bucatelor de dulce: la ceaun va fierbe borșul de potroace și tochitura, iar pe grătar se vor rumeni păstrăvi și cârnați măcelărești.
Târgul de meșteri și producători locali reunește brânzeturi de capră din Teleorman, sucuri de aronia și cătină din Dâmbovița, vinuri din Vrancea, țuică argeșeană, miere și păstură din Prahova, zacuscă, murături, gemuri, fructe și legume din Ilfov și kurtos kalacs din Harghita. Creatorii populari expun țesături, costume tradiționale, covoare moldovenești și de Tismana, ceramică pictată, icoane, obiecte din lemn sculptat, ii, marame, opinci, măști populare, bijuterii din argint, jucării croșetate, haine din lână tricotată manual și lumânări din uleiuri organice. Sunt anunțate și ateliere de creativitate.
Organizator: Asociația Kogaion 115. Director de marketing: Ligia Marica, telefon 0722 274 803, e-mail ligia_marica@yahoo.com.





